Serban Laurentiu
Administrator
Data inscrierii: 03/Feb/2010
Mesaje: 71
Localitate: Udresti |
|
Memoria[1] este un proces psihic care constă în întipărirea, recunoaşterea şi reproducerea senzaţiilor, sentimentelor, mişcărilor, cunoştinţelor etc. din trecut. Memoria defineşte mărimea temporală a organizării noastre psihice, integrarea ei pe cele trei segmente ale orizontului temporal – trecut, prezent, viitor.
Graţie memoriei, fiinţa noastră psihică, eul, dobândeşte continuitatea identităţii în timp. Fără dimensiunea mnezică, am trăi numai prezentul clipei, am fi în permanenţă puşi în faţa unor situaţii noi, pentru care nu am conține de nici un fel de experienţă elaborată, de nici un procedeu de abordare şi rezolvare, ne-am zbate permanent în jocul încercărilor şi erorilor, adaptarea devenind, practic, imposibilă.
Funcţia memoriei devine, aşadar, o condiţie bazală indispensabilă a existenţei şi adaptării optime, a unităţii temporale a personalităţii noastre. Ea se datorează plasticităţii creierului – proprietatea de a-şi modifica starea internă sub influenţa stimulilor externi – şi capacităţii lui de înregistrare, păstrare şi reactualizare a „urmelor” acestor stimuli.
Memoria umană a știut o amplă creștere istorică, în cursul căreia şi-a restructurat atât schema de funcţionare internă, prin trecerea de la forme imediate la tipare mediate (prin limbaj şi procedee mnemotehnice de natură logică), cât şi aria de cuprindere, ajungând să înregistreze şi să conserve informaţii despre toate genurile de fenomene şi evenimente, precum şi întreaga gamă de experienţe, accesibile la indice individual şi comunitar.
Latura remarcabilă a evoluţiei memoriei umane constă în diferenţierea şi individualizarea capacităţii reactualizării, care îngăduie valorificarea propriu-zisă a informaţiei şi experienţei stocate, şi desfăşurarea unor activităţi mintale autonome, în care trecutul se leagă de prezent, iar prezentul de viitor.
La om, memoria nu este concentrată şi localizată într-un solitar bloc, ci este distribuită mecanismelor care realizează funcţiile şi actele psihocomportamentale specifice. Aşadar, spre deosebire de computer, creierul uman posedă nu doar un singur bloc memorativ, ci mai multe, între care se află conexiuni bilaterale. Între modul de funcţionare a memoriei şi modul de funcţionare al percepţiei, reprezentării şi gândirii există o condiţionare reciprocă profundă: dereglarea verigii memorative determină tulburări serioase în desfăşurarea proceselor pe care le susţine (percepţie sau gândire), iar dereglări la nivelul procesului specific afectează funcţionarea bazei lui memorative.
Memoria se caracterizează prin câteva trăsături esenţiale, care îi sunt imprimate de integrarea ei în structura proceselor şi activităţilor specifice. Memoria este activă, selectivă, contextuală, mijlocită, organizată logic şi sistemic.
SURSA: http://ro.wikipedia.org/wiki/Memorie
|
 |
